ElStud 2010

  1. Data şi locul desfăşurării

Suceava, 14 - 15 Mai 2010, Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

  1. Prezentare

Scopul sesiunii este de a reuni studenţi specializaţi pe diferite domenii de interes şi de a realiza un schimb de idei pe baza lucrărilor prezentate. Nu în ultimul rând se urmăreşte prezentarea rezultatelor cu un anumit grad de noutate, obţinute în cadrul pregătirii ca viitori specialişti, cât şi discuţia acestora în cadrul sesiunii

Această manifestare ştiinţifică îşi propune:

  • Sporirea interesului studenţilor pentru activitatea de cercetare, de inovare şi inventică;
  • Încurajarea tinerilor în vederea abordării temelor de cercetare fundamentală;
  • Punerea în valoare a activităţilor de studiu, proiectare şi cercetare a studenţilor;
  • Strângerea legăturilor între centrele de cercetare naţionale în care activează studenţi, doctoranzi şi tineri cercetători.
  1. Motivaţia organizării manifestării ştiinţifice şi expoziţionale
Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale studenţilor are o tematică dirijată spre domenii de interes pentru economia naţională, domenii caracterizate în ultima perioadă de o explozie tehnologică precum şi de creşterea exponenţială a cerinţelor pieţei şi solicitării din partea agenţilor economici.
  1. Organizată de o instituţie de învăţământ superior, sesiunea de comunicări implică două dimensiuni educative fundamentale: dimensiunea spaţială (orizontală), prin care desemnăm extensia educaţiei într-un număr sporit de domenii înrudite, şi dimensiunea temporală, sensul ei major fiind extensia educaţiei pe toate nivelurile învăţământului universitar, pornind de la studiile de licenţă până la cele doctorale şi postdoctorale.
  2. Construirea unei societăţi informaţionale (ce va reprezenta trecerea la Societatea Cunoaşterii) nu se poate realiza fără antrenarea tinerilor în activităţi de cercetare şi încurajarea realizării de legături între grupurile de cercetători în formare din diverse centre universitare. Dezideratul final fiind competenţa, nici o tehnologie, nici o teorie, nici o abordare nu va elimina sau neglija mecanismele de popularizare a rezultatelor studiului sau cercetării tinerilor.
  3. Competenţa implică experienţă în rezolvarea problemelor dintr-un anumit domeniu de activitate. Competenţa şi experienţa în rezolvarea problemelor se pot obţine doar dacă permanent se are în vedere interdependenţa realitate fizică - modelare, şi dacă se întreprind eforturi pentru însuşirea de noi cunoştinţe, pentru cunoaşterea corespunzătoare a tuturor aspectelor privind modelul fizic, respectiv modelul virtual, aspecte determinate de particularităţile problemelor de rezolvat dintr-un anumit domeniu.
  4. Manifestarea îşi propune familiarizarea tinerilor cercetători cu tehnologiile disponibile în biblioteci sau laboratoare ale centrelor universitare, cu localizarea şi folosirea informaţiilor şi resurselor disponibile prin reţele locale ce funcţionează la nivelul instituţiilor de învăţământ, între laboratoare, centre de cercetări, cu metodologia activităţilor de analiză, studiu şi cercetare.
  5. Majoritatea domeniilor prezentate în tematica sesiunii de comunicări ştiinţifice se suprapun peste domeniile de studiu din instituţiile de învăţământ, presupun un grad ridicat de noutate, deschid noi direcţii de cercetare intra-, inter- şi trans-disciplinară. Mare parte din tematicile propuse au aplicabilitate imediată în practică şi constituie rezultate recente ale unor studii sau cercetări.
  6. Un domeniu interesant abordat în lucrările manifestării îl constituie cel al cercetării fundamentale (reprezentat  prin secţiunea Discipline fundamentale) precum şi cel al Inginerie economice care îmbină elementele de management, analiză economică, marketing, cu elemente de cercetare aplicativă  inginerească.
  1. Obiective ce au fost atinse de manifestare
  • Familiarizarea tinerilor cu manifestările ştiinţifice în care să-şi prezinte activitatea ştiinţifică la care au luat parte;
  • Dezvoltarea competenţelor de studiu şi cercetare din perspectivă intra- şi inter-disciplinară;
  • Dezvoltarea competenţelor de utilizare a echipamentelor şi aparaturii de laborator valorificând la nivel optim potenţialul nou adus de ultimele inovaţii în tehnică;
  • Însuşirea unor elemente noi de metodica comunicării (coerente şi esenţializate), dezvoltarea capacităţii de comunicare cu membrii unei echipe, cu persoane de vârste diferite şi pregătiri diferite;
  • Familiarizarea cu modul de operare pe computer în vederea procesării datelor, realizării unui management eficient al resurselor şi informaţiilor specifice activităţii desfăşurate;
  • Încurajarea în vederea abordării de noi teme de cercetare, continuării studiilor şi cercetărilor începute;
  • Realizarea unui climat propice discuţiilor nonformale, deschise între echipe de cercetare;
  • Dezvoltarea percepţiilor în observarea desfăşurării unor experimente a căror evoluţie nu este cunoscută iniţial (capacitatea de a „contempla” un experiment, de a formula întrebări, ipoteze, de a elabora un protocol experimental);
  • Formarea abilităţilor profesionale, dezvoltarea capacităţii manageriale în organizarea şi coordonarea unui mic proiect concret, dincolo de acumularea de cunoştinţe, specifice unui învăţământ structurat pe discipline;
  • Dezvoltarea capacităţii de relaţionare într-un mediu ştiinţific şi îmbunătăţirea tehnicilor de management al temei de cercetare cu toate componentele sale;
  • Identificarea domeniului în care se poate defini performanţa şi competenţa unui tânăr în baza identificării şi cultivării abilităţilor şi înclinaţiilor native ale acestuia.
  • Dezvoltarea unor legături între tineri cercetători cu preocupări similare sau între aceştia şi cercetători de renume.

Comitet ştiinţific:

1. Prof. univ. dr. ing. Dorel Cernomazu
2. Prof. univ. dr. ing. Vasile Gaitan
3. Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
4. Prof. univ. dr. ing. Ştefan Gheorghe Pentiuc
5. Prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc
6. Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa
7. Prof. univ. dr. ing. Alin Potorac
8. Prof. univ. dr. ing. Cornel Turcu
9. Conf. univ. dr. ing. Călin Ciufudean
10. Conf. univ. dr. ing. Eugen Coca
11. Conf. univ. dr. ing. Mihai Dimian
12. Conf. univ. dr. ing. Constantin Filote
13. Conf. univ. dr. ing. George Mahalu
14. Conf. univ. dr. ing. Leon Mandici
15. Conf. univ. dr. ing. Mariana Milici
16. Conf. univ. dr. ing. Cezar Popa
17. Conf. dr. mat. Bianca Satco
18. Conf. univ. dr. ing. Cristina Turcu
19. Ş.l. dr. ing. Marius Cerlincă
20. Ş.l. univ. dr. ing. Remus Prodan
21. Ş.l. univ. dr. ing. Andy Tănase
22. Ş.l. univ. dr. ing. Radu Vătavu
23. Prof. gr. I fiz. Anca Greculeac
24. Prof. dr. I ing. Angela Nesteriuc

Comitet de organizare:

1. Conf. univ. dr. ing. Dan Milici
2. Ş.l. dr. ing. Mirela Danubianu – Calculatoare
3. Ş.l. dr. ing. Sorin Pohoaţă – Sisteme Automate, Electronica şi telecomunicaţii,
4. Prep. drd. ing. Ciprian Afanasov-Sisteme electrice
5. Ş.l. drd. ing. Constantin Ungureanu - Energetică
6. Lector dr. ec. Marinică Bosânceanu – Inginerie Economică
7. As. univ. drd. ing. Elena Olariu – Secţiunea liceu
8. Prof. dr. Petru Crăciun
9. Student Liviu Luchian – Energetică industrială,
10. Ing. Marius Buta

Secţiunea  A - Calculatoare

Moderatori:
Mirela DANUBIANU
Adina BĂRÎLĂ
Ovidiu SCHIPOR
Vineri, 21 Mai 2010, Ora 10:30, Sala C209

1. Algoritmi de recunoaştere a gesturilor.
Ionuţ ZAIŢI

2. Consideraţii privind dezvoltarea de capacităţi cognitive pentru robotul Stinger
Georgiana-Manuela FLOREA, Adriana-Ionela PENTIUC

3. Aplicaţii didactice ale robotului Stinger. Aplicaţii multimedia si de interacţiune cu dispozitive PDA, reader-e RFID si reţele de socializare
Adriana-Ionela PENTIUC, Georgiana-Manuela FLOREA

4. Studiu comparativ intre doua sisteme de data mining - Weka si Rapid Miner.
Andrei COROAMĂ

5. Aplicaţie interactiva Windows Mobile pentru controlul robotului SRV-1.
Valentin AOLĂRIŢEI

6. Dezvoltarea unui joc TBS folosind XNA 3.1.
Gabriel TIRONEAC, Corneliu DASCALU, Adriana DUMITRAŞ, Alexandru GIRIGAN

7. Sistem de vot on-line pentru alegerea studentilor reprezentanti
Alin-Constantin FILIMON

8. Using technology to help solve society's most pressing issues.
Vlad BĂDĂLUŢĂ, Ovidiu ISTRATE, Gabriela-Iuliana FEDOR, Ştefan-Cătălin DASCALU

Secţiunea  B - Sisteme automate

Moderatori:
Toader STRUGARIU
Iuliana CHIUCHISAN
Vineri, 21 Mai 2010, Ora 09:00, Sala C304

1. Implementarea controlului vectorial al maşinii asincrone pe sistem de dezvoltare în virgulă mobilă cu DSP TMS 320F28335, reglarea vitezei
Mihaela POIENAR

2.Descrierea unei memorii FIFO sincrone folosind limbajul Verilog HDL
Costel-Iulian SIMULEAC, Alexandru PRELIPCEAN, Silviu-Constantin FLOREA, Gabriel-Adrian SCURTU 

3.Implementarea controlului vectorial al maşinii asincrone pe sistem de dezvoltare în virgulă mobilă cu DSP TMS 320F28335, reglarea poziţiei
Ionut Gheorghe CIRDEI 

Secţiunea  C - Electronică şi telecomunicaţii

Moderatori:
Sorin POHOAŢĂ
Alexandra ONOFREI
Georgiana BUTA
Vineri, 21 Mai 2010, Ora 09:00, Sala C304

  1. Proiectarea şi implementarea unui cititor RFID cu frecvenţa undei purtătoare de 125KHz utilizând transceiverul MLX90109
    Lucian-Nicolae COJOCARIU, Andrieş LUCIAN
  2. Aparat de măsură multifuncţional
    Andrei-Petrică  AVÎRVAREI

Secţiunea  D - Sistele electrice, energetică şi inginerie economică

Moderatori:
Crenguţa BOBRIC
Constantin UNGUREANU
Marinică BOSÎNCEANU
Ciprian AFANASOV
Vineri, 21 Mai 2010, Ora 09:00, Sala C105

  1. Design and study of a guidance system for solar panels using virtual instrumentation
    Arvid BOUTERS
  2. Design and study of a monitoring system for solar panels using virtual instrumentation
    Wim FLORÉ
  3. Aplicaţiile lămpilor cu descărcări metalice în iluminatul stradal
    Silvia LAURIC, Ioana TIPA
  4. Studiul unui sistem coplex de monitorizare a unei reţele electrice 
    David FASOLĂ
  5. Studiul unui sistem dual de control al temperaturii
    Nicuşor LUCHIAN
  6. Studii privind realizarea unor noi tipuri de transformatoare electrice de putere
    Tiberiu-Octavian CUJBĂ, Iulian BACIU

Secţiunea  E - Preuniversitar

Moderatori:
Cătălin ŢIGĂERU
Elena OLARIU
 Radu MILICI
Vineri, 14 Mai 2010, Ora 10:00, Sala DH

1. Bilanţul energetic al unui LASER
Irina POPOVICI

2. Elemente transuraniene
Ionut AVRAMIA, Ana-Maria GONTARIU

3. Utilizarea telescopului newtonian prevăzut cu cameră CCD în determinarea unor mărimi astrofizice caracteristice obiectelor cereşti
Andrei BARASCU, Andrei PETRICEANU

4. An amazing relationship between nanotechnology and medicine: Bionanotechnology
Oana Nicoleta FINIS, Dumitrita TANASE,  Sorin Iulian TANASE

5. Holografia
Andrei APETREI; Andreea CĂNILA; Andreia LIBENCIUC; Radu MINCU

6. Manifestări electrice şi magnetice ale organismelor vii
Laurentiu Constantin CIUBOTARIU, Marius BONDAR, Catalin Costel SANDU

7. Electromagnetismul şi viul
Mihaela STOICA

8.  Măsurarea rezistenţei electrice prin diferite metode
Liviu-Petrică FIRISEVICI, Petru David GHINGHILOSCHI, Oana Floarea RUTI

9. Materiale nanostructurate cu aplicaţii în electronică
Oana Nicoleta FINIS , Dumitrita TANASE,  Sorin Iulian TANASE

10. Economia automatizărilor
Gabriel ABOROIENCEI

11.  Salvbot - o soluţie în cazuri de urgenţ
Mihail Sebastian LOGHIN, Andrei MURARIU

12. Sistem informatic de gestiune a unei librarii online
Simion AGAVRILOAEI

13. Aplicaţie practică despre metoda de programare "Divide et Impera" - pagina WEB realizată folosind cunoştinţe elementare din limbajul HTML"
Cristina-Adriana CACIUR

 

PREMII

PREMIUL I

  • Mihaela POIENAR Implementarea controlului vectorial al maşinii asincrone pe sistem de dezvoltare în virgulă mobilă cu DSP TMS 320F28335, reglarea vitezei
  • Andrieş LUCIAN, Lucian-Nicolae COJOCARIU Proiectarea şi implementarea unui cititor RFID cu frecvenţa undei purtătoare de 125KHz utilizând transceiverul MLX90109
  • David FASOLĂ Studiul unui sistem coplex de monitorizare a unei reţele electrice
  • Nicuşor LUCHIAN Studiul unui sistem dual de control al temperaturii
  • Alexandru GIRIGAN, Adriana DUMITRAŞ, Corneliu DASCALU, Gabriel TIRONEAC, Simion AGAVRILOAEI, Sistem informatic de gestiune a unei librarii online

PREMIUL II

  • Gabriel-Adrian SCURTU, Silviu-Constantin FLOREA, Alexandru PRELIPCEAN, Costel-Iulian SIMULEAC, Descrierea unei memorii FIFO sincrone folosind limbajul Verilog HDL
  • Andrei-Petrică  AVÎRVAREI Aparat de măsură multifuncţional
  • Ioana TIPA, Silvia LAURIC Aplicaţiile lămpilor cu descărcări metalice în iluminatul stradal
  • Andrei MURARIU, Mihail Sebastian LOGHIN Salvbot - o soluţie în cazuri de urgenţă
  • Ionuţ ZAIŢI Algoritmi de recunoaştere a gesturilor

PREMIUL III

  • Ionut Gheorghe CIRDEI Implementarea controlului vectorial al maşinii asincrone pe sistem de dezvoltare în virgulă mobilă cu DSP TMS 320F28335, reglarea poziţiei
  • Iulian BACIU, Tiberiu-Octavian CUJBĂ, Studii privind realizarea unor noi tipuri de transformatoare electrice de putere
  • Oana Nicoleta FINIS Materiale nanostructurate cu aplicaţii în electronică  
  • Ovidiu ISTRATE, Vlad BĂDĂLUŢĂ, Using technology to help solve society's most pressing issues
  • Ştefan-Cătălin DASCALU, Gabriela-Iuliana FEDOR Using technology to help solve society's most pressing issues

MENTIUNE

  • Ana-Maria GONTARIU, Ionut AVRAMIA Elemente transuraniene
  • Catalin Costel SANDU, Marius BONDAR, Laurentiu Constantin CIUBOTARIU, Manifestări electrice şi magnetice ale organismelor vii
  • Adriana-Ionela PENTIUC, Georgiana-Manuela FLOREA Consideraţii privind dezvoltarea de capacităţi cognitive pentru robotul Stinger